Plâng. Am avut o zi extrem de grea, mental. Mâine trebuie să mă internez iarăși în spital datorită unui șir de erori din viața mea. Când am ieșit, vara trecută, dintr-un spital din Viena, unde mi-am petrecut câteva luni din viață, prima observație a medicului a fost să evit stresul. Problema e că în țara asta ca un veceu, așa ceva e imposibil. Haideți, însă, să vă povestesc.
Azi, pentru că nu-mi mai permiteam să locuiesc în pensiunea în care sunt deocamdată, am umblat prin Buzău, cu două mii de lei în buzunar – în fapt, ultimii mei bani – să caut o cămăruță în care să-mi petrec puținul timp care mi-a mai rămas.
Prețul „celebrității” de a fi împotriva sistemului, la Buzău
Așadar, am „vizitat” vreo 14 buzoieni care dăduseră anunț că închiriază un spațiu. La fiecare vizită, totul a decurs normal doar un minut, două. Brusc, parcă loviți de apoplexie, toți indivizii ăștia deveneau irascibili și necooperanți.
„Nu sunteți ziaristul ăla care înjurați PSD?”
Ba da, le răspundeam eu cuprins de panică.
„Nu, nu avem nimic de închiriat”, a fost de fiecare dată fiecare răspuns.
ȘOCUL MENTAL după întâlnirile astea m-a adus în situația de a-mi pierde de vreo câteva ori cunoștința pe stradă.
Așa am ajuns iar în situația de a apela iar la un Medic Om de la spitalul Militar. După o cădere nervoasă ca o înjurătură de anafură. Așadar, bănuții mei se vor duce pe o spitalizare, iar la externare voi ajunge pe stradă…
Abia acum, pe seară, mi-am revenit și pot să înjur: Fir-ați ai dracului de buzoieni, cu Ciolacii voștri cu tot!
PS
Vine o zi când tot plânsul lumii îl plângi tu… E ziua în care realizezi că oamenii sunt mult inferiori unui animal, și te întrebi dacă Isus nu e o scorneală a unui sistem de căcat… Altfel, cum ar putea să existe mântuire pentru toți?
Așa înțelegi că lupta ta pentru ceva, indiferent cât de important și de câte idealuri cuprinde acel ceva, e egală cu zero. Cei care ne ucid și ne persecută primesc aceeași binecuvântare ca și noi… Unde ești, cu adevărat, Doamne?
Altfel, a milostivi pe cineva, indiferent cine este acesta, arată că tu poți fi un Hristos. Apoi, nici nu știi dacă acela pe care îl ajuți poate să fie el însuși Hristos. De ce spun acest lucru? Mâine împlinesc 67 de ani, dar regret că nu am dat colțul mai devreme. Spre disperarea mea, după 36 de ani de spus adevărul în presa românească, mai ales într-un județ ca Buzăul, am ajuns să nu am nici după ce bea apă.
Bucurați-vă, bă! Cu boala mea, o să plec curând, lăsându-vă să degustați liniștiți odele așa zișilor jurnaliști buzoieni!
Foto: subsemnatul, după trei ani de agonie – jumătatea celui care-am fost…