Cum s-a prăbușit încrederea românilor în statul român. Ori despre cum am ajuns să fim duși cu cioara vopsită și să votăm AUR. Studiu de caz.
Cazul Pașca ne-a arătat cât de vulnerabili suntem noi românii și la cheremul cui. Te-ai fi așteptat ca mascații DIICOT, cu televiziunile după ei, să descindă – de exemplu – peste clanul Ciolacu și rețeaua sa. Acolo sunt cu adevărat toate indiciile unui GIO. Au năvălit însă peste niște oameni cu frică de Dumnezeu, bolnavi și abandonați de statul român.
Afacerile cocalarilor din clanul Ciolacu
Acum trei ani publicam o achetă în care arătam că Marcel Ciolacu, premierul în funcție, avea o rețea de peste 100 de firme, prin interpuși, cu ajutorul căreia extrăgea din banii publici circa 6 miliarde de euro PE AN! Cu nume, prenume, firme, contracte etc. Era o rețea transpartinică, găseai acolo și membri ai PNL în combinație.
De la ancheta asta, dar și de la aceea în care dezvăluiam combinațiile lui Ciolacu cu concubina Sorina Docuz, mi se trag toate jegurile și nedreptățile pe care le îndur din partea CJ Buzău, feuda clanului Ciolacu. Dar să lăsăm problemele astea deoparte.
Mihai Ciolacu, membru de vază în clanul Ciolacu și nepotul cu lipici al fostului premier, e un cocalar cu o avere de sute de milioane de euro
Mihai Ciolacu, nepotul lui Ciolacu, a ajuns, dintr-un angajat la benzinărie care turna carburant în rezervoarele clienților și spăla parbrizele pentru un ciubuc, un megainvestitor în energie și industria farma.
Energia care este. La clanul Ciolacu
Cumva, nu se știe cum, Mihai, nepoțelul lui Ciolacu, a făcut un proiect de energie verde prin care a primit , pe repede înainte, fonduri europene de 84 de milioane de euro(!!!). Pe urmă, a vândut proiectul unei companii străine. Firmele au fost înființate în aprilie 2022, până în 2023 au avut cifră de afaceri 0 (zero), în 2024 au primit banii din PNRR, în 2025 au vândut.
Vă amintiți ce ne-a spus Ciolacu în campania electorală din toamna lui 2024? Că a fost o afacere ca oricare alta, orice român putea fi în locul nepoțelului. Adică un fel de flegmă între ochii a milioane de români. „Luați d-aici, bă, mă p… pe voi, că n-aveți ce să-mi faceți!“
Sănătatea, proprietatea fostului premier
Același Mihai Ciolacu, nepoțelul fostului premier, membru de vază în clanul Ciolacu, a dat lovitura și în afacerile cu farmacii. Dacă nu știți, vă spun eu că domeniul ăsta este mega-reglementat în România. Literalmente, trebuie să fii super-șmecher ca să poți să intri în circuit.

Ei bine, Mihai Ciolacu, nepoțelul cu lipici la fostul premier, a primit cadou de la un om de afaceri o rețea de farmacii în mediul rural. Peste 4 ani, ministrul PSD Rafila îl numea pe respectivul om de afaceri șef la Agenția Națională a Medicamentelor (care se ocupă inclusiv de inspecțiile în farmacii). După ce nepoțelul a primit cadou compania, aceasta s-a extins fulgerător, a cumpărat zeci de alte farmacii, iar după venirea lui Ciolacu premier, cifra de afaceri a explodat, ajungând la peste 300 de milioane de lei pe an.
Nordis. Ce mai face dosarul Nordis?
Tot Ciolacu a fost în avioanele Nordis. Apropo, se mai știe ceva de dosarul respectiv? Ce mai fac prăduitorii și protectorii lor politici? Tot bine, sănătoși, pe la vilele lor de vacanță de prin Monaco?
Într-un podcast apărut lunile trecute, Mihai Răzvan Moraru, care e din Buzău (ca și Ciolacu) și l-a contracandidat pe PSD-ist la poziția de președinte al CJ Buzău, povestește că un vânzător de momeală pentru pești dintr-o gheretă de la marginea Buzăului este proprietarul din acte al unor proprietăți uriașe și autorul unor megatransferuri de zeci de milioane de euro în SUA. Persoana respectivă ar fi, după cum rezultă din spusele lui Moraru, un paravan pentru Ciolacu.
Fără bac, dar considerat dăștept de Nicușor Dan
Pe scurt, ca să n-o lungim, ex-liderul PSD și premier al României – un om fără liceul terminat, fals revoluționar, care și-a început cariera politică pe post de hăitaș la vânătorile teroristului Omar Haissam și a ajuns sus de tot beneficiind de protecția SIE și a șefului acestuia, Vlase – a devenit obscen de bogat, laolaltă cu rudele sale, dar procurorilor nu li se pare nimic suspect.
Ba mai mult, un om precum Ciolacu e considerat de Nicușor Dan drept politician „pro-occidental“, rezonabil, fruntaș al unui partid în care merită să avem încredere și în jurul căruia să se construiască o coaliție „pro-occidentală“.
Peste astfel de indivizi care ne țin în loc, care fură și duc în gard România (Ciolacu e autorul sintagmei „mă doare-n p… de deficit“ când i s-a atras atenția că împrumută cu 30% mai mult decât bugetul anual al țării), nu intră mascații DIICOT și nimeni altcineva.
Mascații DIICOT se duc însă peste complexe rezidențiale unde stau bătrâni în situație grea și voluntarii care-i îngrijesc.
Salutări de la lacul Garda! Semnat, io, clanul Ciolacu
Ciolacu nu doar că nu e deranjat de statul român pentru tot ce a făcut în acești ani, dar chiar publică relaxat pe Facebook despre „caracatița Bolojan“ și „azilele groazei“ din Bihor!
De asta populația României a fost adusă literalmente într-o stare pre-revoluționară, de exasperare totală, foarte aproape de momentul în care va fi în stare să pună mâna pe furci și pe topoare, să mai facă o revoluție. Sau să se lase dusă cu cioara vopsită și să voteze AUR.