Există, în lumea culturii, tot atâția oportuniști, farisei, neaveniți şi profitori ca şi în politică. La Buzău, fondurile locale ale culturii sunt parazitate de tot neamul de veleitari. N-ar trebui decât să cercetăm cum se rostuiesc banii destinați actului cultural între aceiași şi aceiași „reprezentanți” de seamă locali, ca să realizam dimensiunea răsfățului. An de an apar zeci, sute de „cărți” ale unor diletanți din categoria „din puțul gândirii” – o maculatură, de fapt și de drept – cu care nu poți să te ștergi nici măcar la fund. Ceea ce este trist însă, nu e faptul că apare maculatura asta, în definitiv, fiecare are libertatea de a face ce vrea, nimeni nu te obligă să-i înghiți tâmpeniile, ci că cele mai multe așa zise cărți ale „scriitorilor” buzoieni apar cu patronajul bănesc al Primăriei Buzău ori al Consiliului Județean.
Cultura la Buzău, cu excepția faptului că a dispărut cenzorul comunist cu ștampila, înseamnă că nu s-a schimbat nimic. Iar dacă vrem să notificam totuși o schimbare, la bază ea e în mai rău. Din banii dați de la bugetul statului, mulți, puțini câți vor fi fiind ei, ar trebui să se aleagă un efect național din sutele de simpozioane, festivaluri şi lansări de carte cu afișe şi nume.
Un alt fapt, care iese din zodia democrației şi al decenței, este statutul de „consacrați” (așa cum își spun ei) al unor indivizi cu o operă mică, dar cu o carieră în administrația culturii, în turnat la „secu” şi la tribunele de opinii fără sincope. Să nu-i atingi nici cu o floare, fiindcă imediat turnătorii se solidarizează şi îți sar în cap. Sunt casta lui Pițigoi, dai într-unul, țipă doi. Sunt inamovibilii nației într-un veac al tuturor instabilităților.
„Cultura la Buzău” naște monștri
Altfel, contrar geneticii ei, „Cultura la Buzău” naște monștri, iar mijloacele prin care aceștia își asigură perpetuitatea sunt tot atât de reprobabile ca şi cenzura. În comunism, te cenzura un om, în democrație te cenzurează mediocritatea bigotă a turnătorilor „consacrați”.