Sunt trist. Ca publicist, ar fi trebuit să mă bucur că postarea mea „Cel mai trist Crăciun” a trecut bine de o sută de mii de cititori. N-am cum să mă bucur, însă. Postarea, obiectivă și sinceră, este despre înstrăinare, iar suta asta de mii de cititori ne arată în fapt un dezastru.

Căcatul înstrăinării, chiar și față de noi înșine, ne-a cuprins pe toți.

Cum am ajuns aici? Cum am rămas fără simplitate? Bucurie? Liniște? Iubire? Respect față de semeni?

Răspunsul e scurt și al dracului de dezolant:

AM RĂMAS FĂRĂ DUMNEZEU.

Da, tranziția către „libertate” și capitalism a schimbat profund lumea noastră.

• Simplitatea vieții. Înainte, aveai puțin, dar trăiai profund. Acum avem de toate, dar trăim pe fugă. Ritmul uman s-a accelerat. Trebuie să fii performant, online, actualizat.
• Comunitatea. Oamenii dinainte se ajutau. Se vizitau. Astăzi… ești doar un cont pe Facebook ori pe Insta. Un „status”.
• Bucuria de a avea puțin. Înainte, o gumă sau o casetă erau un eveniment. Azi, avem Netflix, 5 aplicații și… gol pe dinăuntru.

Felul în care ne-am lăsat absorbiți de consumism, individualism, egoism, de a avea mereu mai mult decât celălalt, chiar și cu prețul morții caprei vecinului, ne-a înstrăinat definitiv.

Am devenit „liberi” în afară, dar niște prizonieri pe înlăuntru.

Acum, mi-e dor de clipele în care eram mai săraci, dar mai bogați în suflet. Eram mai limitați, dar mai liberi în interior. Azi avem totul… dar căutăm în muzica anilor ’80 un strop de pace. Și nu e întâmplător.

Vă doresc din tot sufletul un An Nou cu mai multă iubire și mai puțină înstrăinare.

Mă înclin în fața voastră prieteni întru conștiință.

Vă pup!