Am avut o săptămână grea, mental, și un Crăciun nefericit. Sunt iarăși în spital datorită unui șir de erori din viața mea.

Când am ieșit în vară din spitalul din Viena, unde mi-am petrecut câteva luni din viață, prima observație a medicului a fost să evit stresul.

Problema e că în țara asta ca un veceu, așa ceva e imposibil.

Haideți, însă, să vă povestesc.

Mai aveam niște rude la Scărișoara, satul unde m-am născut, din partea mai nefericită a mamei. An de an, aproape lunar, mă duceam acolo și-i donam din puținul meu niște sume de bani uneia dintre rudele pe care o credeam mai săracă.

Anul ăsta, însă, din cauza bolii mele, am trecut de puține ori. Dar în săptămâna premergătoare Crăciunului m-am dus la ea să-i las ceva bani.

Am avut un ȘOC MENTAL la întâlnirea asta. Ea cu fratele ei, tăiaseră de curând un porc, iar în ziua aia întindeau la vânt „delicatesele” rezultate din procesarea cărnii: cârnați, tobă, caltaboși, șunci…

Departe de mine gândul de a jindui la „delicatesele” lor. Întotdeauna, când m-am dus la cineva, mai ales la ei, am refuzat orice tentativă de a mi se oferi ceva.

Șocul a intervenit când am intrat în casă și nimeni nu mi-a zis nici măcar să stau jos. Am stat în picioare circa 10 minute, cât am vorbit cu ei, și am înțeles că nu voiau decât banii pe care știau că vreau să li-i dau și să scape cât mai repede de mine.

Am plecat scârbit și mi-am jurat mie însumi să nu mă mai uit niciodată în urmă.

Așa am ajuns iar în Spitalul Militar

Ulterior, am vorbit cu una din verișoarele mele, soră cu cea la care mă dusesem, pe care o consideram mai aproape de sufletul meu și i-am spus ce „surpriză” am avut la Scărișoara. I-am spus ce amar a fost în sufletul meu la vizita, pe banii mei, la frații ei.

Ghiciți, ce mi-a răspuns?

Că mănânc căcat. Cu toate că ea nu ar fi avut familia frumoasă pe care o are azi dacă nu aș fi existat eu. Cu toate că…

Așa am ajuns iar în Spitalul Militar. După o cădere nervoasă ca o înjurătură de anafură.

Abia aici am realizat și mi-am adus aminte din ce știft de familie se trag neamurile astea ale mele: o mamă care toată viața a spart semințe pe marginea șanțului, nefăcând nimic altceva decât să ia la belit viețile tuturor celor din sat.

A trecut Crăciunul, iar acum pot să înjur:

Fir-ați ai dracului de dușmani, cu neamul lui Pieluță cu tot!