Nu știu câți așa ziși jurnaliști au scris despre explozia din Rahova și au subliniat adevăratul caracter „românesc” al dramei. Pentru că, de fiecare dată când se întâmplă o astfel de tragedie la noi, apar tot felul de indivizi, cu diverse teorii ale conspirației, care fac întotdeauna ca tragedia în cauză să pară un fel de rahat cu perje.

Așa a fost și cu explozia din Rahova.

În timp ce pompierii scoteau cadavre din ruine, javrele astea scoteau live-uri cu titluri conspiraționiste. În timp ce oamenii plângeau, ei filmau cadre pentru proștii de pe TikTok. C-așa-i „infuențăreala” în Românica!

În fapt, toată tragedia din Rahova e legată de lucruri, majoritatea dintre ele ignorate, tratate cu indiferență sau legate de eternele probleme ale corupției și prostiei.

Altfel, o dramă, în sine, atrage un val de critici, furie și indignare. De regulă, ținta sunt autoritățile și, în ultima vreme, francezii. Autoritățile nu își fac treaba, sunt corupte și lipsite de reacție, iar francezii sunt peste tot etc. Cetățeanul este o victimă inocentă a statului și a francezilor, care pe lângă faptul că îl asuprește și șicanează zilnic, îl mai și lasă să moară. În explozii, în spitale, pe stradă. Cam ăsta e narativul de obicei.

Explozia din Rahova și jocul dezvinovățirii

Apoi, ies diverse autorități și începe jocul dezvinovățirii. Aflăm că de fapt toți au făcut ce trebuia, iar problema coboară în timp. Dacă era blocul altfel construit, dacă acum nu știu câți ani se făcea nu știu ce. Cam așa se face. Concluzia este că de fapt problemele sunt sistemice, ele nu au cum să fie rezolvate. Ar trebui să schimbăm niște legi, să mutăm blocurile, să schimbăm clasa politică, administrația și în final chiar țara cu totul.

Deoarece, nu-i așa, „Nu ne mai facem bine”.

Pe lângă faptul că paradoxal, deși toată lumea are o parte de vină în astfel de tragedii (unii direct, alții din indiferență), toată lumea este nevinovată, construcția prin care totul se trage de la daci este extrem de profitabilă și scutește de orice întrebare. Pe toți. Ceea ce, să recunoaștem, este foarte bine. Doamne ajută că nu am fost eu, că nu s-a întâmplat la mine în bloc, morții cu morții, viii cu viii.

Deși.

Deși sunt sigur că măcar unul dintre cei care citesc textul ăsta au pe scară măcar un bătrân abandonat de familie, cu mari probleme de sănătate și care uită gazul deschis cu regularitate. Nu-i așa? Doamne ferește! Până te nimerește. Se cheamă bombă cu ceas. Și în orașele Românicăi sunt mii (nu exagerez). Dar ăsta e doar un aspect. Din zecile de mii de aspecte.

Toată lumea și-a făcut treaba

Dar nu despre asta am vrut să scriu. Vreau să vă spun un singur lucru. Să întreb, că eu unul nu am răspunsuri.

Sigur că până la urmă se va afla exact ce și cum. Cine a deschis robinetul, cine nu a făcut ce trebuia să facă etc.. Bineînțeles, se va afla după vreo lună, după ce alte accidente, explozii, prăbușiri, inundații vor face uitată tragedia din Rahova.

Este însă un aspect pe care l-am tot sesizat și care pe mine unul mă pune pe gânduri.

Se pare că autoritățile și-au făcut treaba. Se pare…

Au venit, au intervenit, au oprit gazul. De la punctul ăla, rezultă că era treaba asociației de locatari. Care asociație pare că și-a făcut și ea treaba. A chemat firmă să remedieze defecțiune. Care firmă și-a făcut și ea treaba, dar nefiind plătită a lăsat lucrurile exact cum le-a găsit. Locatarii au încercat și ei să facă ce au putut. Au lăsat geamurile și ușile deschise și au chemat din nou Distrigazul. Care a venit.

Așadar, teoretic, toți, se pare, și-au făcut treaba. Pe ce se știe până acum, desigur poate să apară ceva care să arate că cineva dintre cei implicați minte. Este o posibilitate, care poate schimba într-adevăr totul. Dar până atunci, iau declarațiile ca fiind adevărate.

Deci. Cum spuneam. Toată lumea e acoperită!

Explozia din Rahova și Cultura Conspirației în Românica

Totuși au zburat trei etaje dintr-un bloc și au murit niște oameni, alții au fost răniți, alții au fost șocați, alții au rămas fără casă.

Așadar. Toți au făcut. Ei, aici vreau să ajung. Ce au făcut?

Au făcut exact strict cât erau obligați să facă, nici un centimetru în plus. Doar ce scrie. Atât.

Întrebarea dureroasă care se pune, însă, este aceasta:

Ok. Ați respectat procedurile, s-a făcut dosarul cu șină, toată lumea e acoperită.

Dar cum Dumnezeu, după ce vezi (mai precis simți) că acolo e o bombă, tu zici: „Ok, păi nu e treaba mea”? Și nu o adresez doar autorităților. Eu cred că asta e întrebarea.

Adică de ce nu a făcut nimeni din ăia 10% în plus față de ce era obligat să facă? Că ăia 10% ar fi fost poate decisivi.

În loc de epilog

Vedeți, problema noastră nu este cine este vinovat, ci de ce nu a reacționat nimeni din punct de vedere uman. Umanitatea aia care te îndeamnă să te bagi și când nu e treaba ta, nu ai fișă de post și nu primești salariu pentru asta. Pur și simplu ca om care vede pe altul într-o situație de viață și de moarte. Fără alte întrebări.

Unde e umanitatea la noi aici?

O societate trăiește atât timp cât există reguli și legi. Dar regulile și legile nu acoperă 100%. Rămân 10% marja de solidaritate, bunăvoință, empatie, implicare. Umanitate am zis eu.

Ei, unde sunt ăia 10% ? Nu credeți că e o întrebare la care trebuie să medităm?