Frații basarabeni sunt o minune. Au deschis larg brațele către Europa și i-au dat UE Rusiei. Putin nici nu știe ce l-a lovit. E năuc și cu buzunarele goale. A băgat sute de milioane de euro în sabotarea Moldovei și a primit o lecție de patriotism și demnitate românești. Hodoronc-tronc, administrația Trump anunță azi că va trimite Ucrainei rachete Tomahawk, care să lovească adânc în interiorul Rusiei.
Toată noaptea, și azi – toată ziua, Dodon a zbierat că alegerile au fost furate. Cu el, și o mână de idioți utili. Circul nu contează absolut deloc, doar cât să-i arate Dodon lui Putin că suferă alături de stăpânul care-i trimite ruble. În proporție covârșitoare, românii basarabeni și-au dorit democrație și libertate. Și au dovedit-o cu vârf și îndesat.
Moldovenii i-au dat PAS Rusiei
PAS-ul Maiei Sandu va putea guverna singur, cu majoritate în Parlament. Scorul obținut e zdrobitor, cu mult peste steaua roșie a păduchelui rusesc Dodon.
În această campanie, Moldova a făcut față unui asediu greu de închipuit. Personaje infecte, plătite de la Moscova, au ratat misiunea de a deraia țara de pe drumul integrării în Uniunea Europeană.
PAS s-a prezentat exemplar în fața electoratului, chiar dacă fiecare mișcare îi era sabotată de oamenii și tertipurile Rusiei. Modul în care autoritățile de la Chișinău au organizat alegerile este un exemplu de manual pentru cele de la București. La fel, eficiența Serviciilor de Informații din Moldova, care au ținut în frâu o imensă operațiune de diversiune și manipulare putiniste, de o agresivitate fără precedent. O țară mică, cu bani puțini, reușește ce nu poate o țară mare, cu bani mulți. E obligatoriu ca România să ia lecții de la Moldova. Dacă vrem să mai avem țară.
Rusia poate fi învinsă
Plus comportamentul electoral al președintei Maia Sandu. Comunicarea cu electoratul a fost exemplară. Mesaje scurte, directe și puternice. A numit dușmanul pe nume. Rusia. Maia Sandu a denunțat public războiul hibrid dus de Moscova la Chișinău. Nu s-a temut, nu s-a codit. A privit în ochi imperiul răului și a câștigat.
Moldova ne dă o lecție teribil de importantă. Rusia poate fi învinsă. Dacă știm asta, restul sunt detalii. Putin conduce un colos cu picioare de lut, gata să se prăbușească. Singura putere a Rusiei e să te facă să crezi că are putere. Că e puternică, iar tu, slab. Rusia câștigă, dacă-i permiți. Moldova nu i-a permis.
Bravo, fraților!
Pentru o zi, frații basarabeni au uitat că țara lor e mică și Rusia, mare. Au mers la vot, au luat ștampila și i-au dat cu ea în cap lui Putin. De atât a fost nevoie. Nu de tancuri și bombe. Doar de democrație înțeleasă și practicată.
Totuși, lupta continuă. Rusia își va pune în aplicare planul B, acela în care Maia Sandu e acuzată că a fraudat alegerile. Vezi Doamne, basarabenii vor cu Rusia, dar Europa nu-i lasă. Ce enormitate. Nu și pentru cei slabi de minte. Se găsesc destui care să zbiere cu Dodon, pentru un pumn de ruble și o vodcă. Vor urma zile cu scandal și zvârcolire rusească. Am încredere că vor trece. Ce rămâne e victoria colosală a basarabenilor. Ne inspiră pe toți. Datorită lor, prindem curaj. Bravo, fraților!











Spune ce crezi!