Simileasca respiră prin gunoaiele sale, așa cum Ciolacu a existat prin voturile sale. Nu cred că Simileasca să se fi născut altfel decât din sărutul drumurilor nesfârșite cu gunoiul. Ați fost vreodată în Simileasca? Un țipăt lung, ca o zi nesfârșită, de la răsărit la răsărit, un țipăt scos aproape cu respirația ținută. Un țipăt al unor oameni cu burta goală, totuși, dispuși la vorbă, gata să te întrebe de unde ești, dar să te și buzunărească. Așa cunoști Simileasca: te ia după umeri şi în timp ce stă de vorbă cu tine, te face la buzunare. Buzăul, pentru a mă înțelege mai bine, te-a privit o dată, ca la trecerea unei străzi, după care s-a năpustit asupra ta, te înghite pe nemestecate, nu mai are răbdare cu tine, aproape te violează. Nu ești al lui! Simileasca te face al ei, încetul cu încetul. După ce a stat de vorbă cu tine şi te-a buzunărit, începe să-ți spună povestea sa, cu vorbe dulci, șoapte, te dezbracă de viață, te lasă gol. Şi abia după aceea se îndrăgostește de tine, te îndrăgostești de ea. Ați fost vreodată într-o să-i zic așa, țigănie? La țigănci, vorba lui Eliade? Oamenii trec foarte aproape de tine, aproape că intră în viața ta. La fel și mizeria! Te sufocă până când, neavând încotro, o accepți. Oamenii cu care stai de vorbă vor fi, după o oră de stat la povești cu ei, cei mai buni prieteni ai tăi din lume. Îţi zâmbesc, îți vorbesc, sunt posedați ca şi tine de viață. Țigănia respiră prin gunoaiele sale. Dar fără pofta nestăvilită de viață n-ar exista. Sărutul vieții cu țigănia este un sărut lung, pentru totdeauna!

Un viraj la stânga și șoseaua asfaltată se transformă într-un drum murdar și accidentat, brusc casele se transformă în cocioabe, iar aerul se umple sufocant cu un praf ca de niște fulgi mari de zăpadă neagră ce se înfig în pământ. Suntem într-o fundătură a cartierului Simileasca, din Buzău. Aici, chiar și timpul dintre case devine, deodată, de piatră. În jur pute a excremente și cauciucuri arse.

Simileasca, zile de plumb

O viață întreagă, Costel Mărgărit a trăit într-o tabără de corturi în Borås, Suedia. N-a cerșit, zice. O mare parte din banii cu care s-a întors acasă au provenit din jobul pe care l-a avut, dându-se drept o statuie umană în piața principală. Doi câini se înverșunează împotriva unui gard subțire care înconjoară aleea. Ecoul lătrăturilor lor sună ca într-un craniu între zidurile caselor, dar Mihai continuă înainte ca și cum nimic nu s-a întâmplat și strigă peste umăr: – Ești bine, prietene?

Pe hartă, suntem în localitatea Buzău, România, țară membră a UE. Dar parcă suntem într-o țară din lumea a treia. Printre cocioabe, o mână de copii joacă fotbal cu un PET gol. Sunt slabi și pe ei se văd clar ciupiturile puricilor. O femeie transportă doi saci de pâine. Livrează alimente pentru astăzi de la Primăria Buzău. Nu cu mult înainte de apariția ei, strada devenise un vacarm: cine și ce ar trebui să primească. O fetiță în vârstă de trei, desculță și cu o căciuliță murdară și zdrențuită pe cap, începe să plângă incontrolabil. Un băiețel puțin mai răsărit i-a smuls o bucată de pâine din mâini. Un adult îl fugărește, recuperează bucata de pâine și o dă înapoi fetiței. Acum, e rândul băiețelului să plângă.

Noroc că e vară încă, iarna fiind depărtișor...

În colțul ăsta de lume, familiile sunt numeroase, cinci copii cel puțin, chiar și zece uneori. Iarna, folosesc doar o cămăruță pentru a locui. Ce mai contează aglomerația sufocantă, contează că ai mâncat și astăzi! Cocioabele au toate sobe pe lemne, dar nu sunt lemne. Noroc că e vară încă, iarna fiind încă depărtișor.

– Asfalt! Asta ardem, spune Nicolae Feraru, arătând spre plăcile de asfalt sparte care sunt stivuite pe partea laterală a sobei. Într-o altă casă focul e întreținut cu furtunuri de cauciuc și anvelope. Energia electrică este scumpă, în jur de 500 de lei lunar pe gospodărie. Prin urmare, țiganii, în majoritate, preferă să fure energia electrică, conectând-se singuri la rețeaua electrică.

Marianei Caraman, din Simileasca, și-a rupt un braț ca să poată cerși

Casa Marianei Caraman are nevoie disperată de reparații. Atunci când plouă, acoperișul devine o sită care cerne ploaia în interiorul ei. Cu banii pe care i-a făcut cerșind în orașul suedez Borås, ea a cumpărat cherestea pentru a sigila acoperișul – dar nu e de ajuns.

– Am patru puradei de crescut… Ce să fac altceva? Cerșesc. Trebuie să repar într-un fel și casa asta, spune ea. În altă familie, e și mai rău, copiii nu mai sunt bruneți din născare, sunt negri de la fumul scos de sobele duduind, ochii lor sunt goi, iar mama și-a rupt un braț ca să poată cerși pe stradă, în Buzău.
– Am căzut, spune ea, arătându-și brațul rupt, fără a convinge însă pe nimeni din cameră.
Maria Bărăgoi a venit acasă, tot din Borås, în urmă cu două săptămâni. Cu un cuțit de bucătărie, se chinuie să taie o anvelopă de tractor în bucăți mici pentru sobă.
– E nevoie de o juma de oră pentru mine ca să-l tai p-ăsta, oftează ea.

Frigul din Simileasca e mai al dracu’ decât cel scandinav

Zilele de vară par de plumb în Simileasca. În aproape fiecare cocioabă există un televizor adus din afară. Bărbați, femei și copii stau înghesuiți unii în alții în paturi și se uită aproape apatic la Garfield pe Cartoon Network.

Oriunde te duci, praful te ninge morocănos. Mirosul greu intră greu în părul tău, în pielea ta. Șomajul în România are o valoare de aproape 7 ori mai ridicată a ratei șomajului în cazul persoanelor cu un nivel scăzut al educației (13,6%) pentru persoane cu învățământ până la nivel gimnazial comparativ cu 2% pentru persoanele cu studii superioare. În zona în care trăiesc cerșetorii, situația este mult mai rea. Nicolae Feraru spune că există doar trei sau patru persoane de-a lungul străzii, dintr-un total de 90 de familii, care au o anumită formă de muncă. Restul trăiesc de la o zi la alta, de la o masă la masă.

Robert Carol, 28 de ani, stă rezemat de una dintre casele care au un gard construit de plăci de azbest vechi.
– Nu pot să lucrez, am probleme cu ochii, mânca-ți-aș, spune el.
Dar cine să vrea să angajeze pe cineva care locuiește aici? Pentru ei, nu există locuri de muncă! În această situație, aproape toți țiganii care vorbesc cu noi intenționează să se întoarcă în iarnă, în Suedia. Nu se tem de frigul scandinav, e chiar mai frig în Buzău pe timpul lunilor de iarnă.

Rețeaua mafiotă ce controlează cerșetorii

În Borås, orașul suedez în care cerșesc familiile de țigani de pe această stradă a Buzăului, se vorbește mult că aici sunt capii rețelei mafiote ce controlează cerșetorii care le-au năpădit orașul.

– Oamenii vorbesc despre faptul că suntem guvernați de un mafiot, că banii noștri, câștigați din cerșit, sunt triați și manipulați de o asemenea rețea. Acum, ești aici și poți vedea cu proprii ochi. Unde ar putea fi Mafia? Unde e capul? strigă Nicolae Feraru resemnat.

Arșița mă secătuiește serios. O duzină de țigănuși se înghesuie grămadă pe o pătură murdară, la umbră, în încercarea de a scăpa de căldură. Vara încinge casele înverșunată și insensibilă. Strada bătătorită de arșiță te îneacă ca un blestem cu același praf negru, înecăcios..
Mâine este o nouă zi.