Mi se face instant rău când revăd alocările din fondul de rezervă al țării făcute de bulibașa Ciolacu. Acest Ciolacu care n-a vrut, fraților, să plece, deși vă amintiți că a pierdut alegerile prezidențiale ca prostul, pentru că a vrut să și-l vâre pe Semiom în finală ca să câștige cu extremismul, deși vă amintiți că toată țara îl înjura în toate felurile posibile. Dar el nu se clintea.
Acu’, aflăm că don Ciolacu ne-a tras o țeapă epocală, de 65 de miliarde de euro. Un pic nasol, mai ales că suntem în pragul falimentului. Ne-a dat-o covrigarul de ne-a julit. Și n-ar fi o problemă, că ne-am învățat cu țepele, da’ acuma tre să plătim toți. Adică, punem mână de la mână și trăim pe datorie. O să mâncăm pită unsă cu cuțitu și gem de foame vreo zece generații.
Altfel, când PSD prin Ciolacu arunca cu lovele în stânga și-n dreapta, să facem toți ciocu’ mic, nimeni nu zicea nimic. Acum, când Comisia Europeană ne cere reforme clare și reduceri de cheltuieli, țipăm toți ca din gură de șarpe.
Dar nu Bolojan este cel vinovat. Bolojan este cel care a avut curaj să redreseze România. Iar vina nu e la cei care strâng robinetul, ci la cei care l-au lăsat deschis ani de zile.
Bulibașa Ciolacu cu PSD-ul lui a transformat bugetul într-o pușculiță de partid
Așadar, bulibașa cu PSD-ul lui a transformat bugetul într-o pușculiță de partid, iar acum nu mai sunt bani nici de salarii și pensii fără împrumuturi.
65 de miliarde au fost cheltuiți într-un singur an doar din fondul de rezervă. Mai mult decât toate guvernele anterioare la un loc. Așa s-a cumpărat liniștea electorală.
Acum a venit nota de plată. România are deficit excesiv. Cel mai mare din UE. Fără aceste măsuri dure pierdem miliarde din fonduri europene.
Bolojan nu taie din ambiție. Taie pentru că România nu mai poate continua în drumul falimentului pavat de Ciolacu.
Reforma doare, dar nu prea există altă cale
Când ne întrebăm de ce trebuie reforme, de ce e nevoie de măsuri dure, de ce trebuie redus personalul inutil, trebuie să ne gândim la ce a lăsat în urmă Marcel Ciolacu: clientelă politică, risipă și faliment.
Nu Bolojan e de vină că trebuie restructurări și tăieri. Nu Bolojan a golit visteria țării. El doar are curajul să spună adevărul și să taie unde alții au îngrășat sistemul.
Ne-a pus Ciolacu să plătim cu toții. În timp ce el zâmbește și dă „lecții” guvernului Bolojan la TV. Plătesc copiii, elevii, studenții, bugetarii cinstiti, plătesc angajații, plătesc firmele corecte. Plătim pentru că banii s-au dus pe pomeni electorale, investiții fără cap, angajări pe pile, achiziții netransparente companii și agenții fictive.
Dar să nu uităm, pe Ciolacu tot românii l-au votat. Tot poporul. Au votat același PSD și aceleași pomeni, deficit record, iar acum tăieri dureroase. Plătim toți nota corupției pesediste.
Și NU, Simion cu sugeraniștii lui NU reprezintă salvarea. Nu sunt și nici nu vor fi vreodată. Sunt doar o anexă gălăgioasă a bolșevicilor pesediști. Aceiași ciolaci, aceeași foame, alt ambalaj.











Spune ce crezi!