AcasăPOLITICALICHELEAvem armată, dar cui...

Avem armată, dar cui îi folosește? Traian Băsescu, critici dure privind drona rusească

un articol de
GEORGE LIXANDRU
Publicat în

„Plimbarea” dronei rusești pe cerul României este o culme a eșecului lipsei de control civil asupra forțelor militare. În orice democrație consolidată, deciziile de acest fel se iau de către civili, de către politicieni, adică reprezentanții poporului trimiși prin vot în funcțiile decizionale. Dacă are nevoie de expertiză ministrul, o are din partea aparatului din minister, dar ultimul la nivel de decizie, politicul ar trebui să fie. Înfrângerea României s-a produs în acest registru și în lipsa voinței politice, în primul rând, de a avea o țară puternică. Pentru că o țară puternică nu este (doar) una apărată de NATO, mai ales atunci când nu are norme de aplicare pentru o lege care să-i permită doborârea dronelor rusești.

Fostul președinte Traian Băsescu a susținut, la Digi24, că reacția autorităților române la incursiunea dronei rusești în spațiul aerian al țării noastre arată neputință atât în fața aliaților României, cât și față de ruși. În plus, Băsescu a spus că armata română are alternative mai ieftine pentru doborârea dronelor decât ridicarea în aer a unor avioane cu armament scump.

Neputință

„A dovedit neputință. Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de mintue în spațiul aerian, noi ridicăm avioane F-16 apoi ne înlocuiesc două Eurofighter pentru un tiriplici de dronă care trebuia doborâtă în primele minute după ce a intrat. Faptul că ne justificăm prin riscuri colaterale… cel mai mare risc este decredibilizarea capacității de apărare a țării. Faptul că nu am doborât drona trimisă să ne testeze nu face decât să pună sub semnul întrebării pentru aliați, pentru ruși, dar mai ales pentru populația României, capacitatea armatei de a lichida astfel de riscuri”, a comentat Traian Băsescu incidentul de sâmbătă, când o dronă rusească a intrat în spațiul aerian al României în județul Tulcea.

Alternativa propusă la avioanele de vânătoare

Fostul șef al statului a spus că România dispune, în afară avioanele „greoaie” F-16, de alternative mai ieftine de contracarare a amenințărilor presupuse de dronele rusești, anume tunurile anti-aeriene autopropulsate Gepard, de producție germană. Fiecare unitate de acest tip este instalată pe un șasiu de tanc Leopard și dispune de radar propriu și de două tunuri anti-aeriene, cu cadență mare de tragere.

„Nu spun că avem mari unități cu Gepard, dar avem un divizion de mașini de luptă Gepard care măcar două-trei puteau fi amplasate pe zona de nord a județului Tulcea, pe unde au mai intrat drone de la ruși. Sunt mașini cu cadență de tragere de 500 de proiectile de minut, făcute pentru a lovi ținte aeriene. O pot depisa de la 15 km și o pot lovi eficient de la 5,5 km. O dronă e ușor de lovit cu o unitate Gepard. Le-am văzut la poligonul de la Cincu și sunt niște mașini formidabile”, a spus fostul președinte.

„Alergăm ca bezmeticii după dronă”

Băsescu a criticat și modul în care a fost gestionat lanțul de comandă pe durata operațiunii de răspuns la intrarea dronei rusești în România. Astfel, piloții trebuiau să primească un ordin categoric de doborâre a dronei, fără să le dea posibilitatea de a evalua ei înșiși dacă acest lucru se impune sau nu.

„Mă îndoiesc că armata a făcut un soi de sindicat și zice că „ar fi bine să o dăm jos, dar dacă voi ziceți că nu e bine să o dăm…” Cum ar suna o asemenea discuție? O dobori jos și termini bâlciul!”, a spus Traian Băsescu.

El susține că trebuia dat un consemn general pentru o astfel de situație astfel încât militarii să știe clar ce misiune au de îndeplinit. „Nu mai trebuie să ridicăm F-16, să-i punem și pe nemți cu Eurofighterul lor și să alergăm ca bezmetici după dronă”, a apreciat fostul președinte.

România „nu prea este capabilă”

Băsescu afirmă că incidentul este o demonstrație că România „nu prea este capabilă” să doboare dronele, lucru constatat atât de aliați, cât și de ruși.

„Nici în Polonia reacția nu a fost grozavă că din 19 drone au doborât vreo patru, iar pe alea le-au doborât olandezii, nu polonezii, dar e prea mult. Avem artilerie antiaeriană. Noi putem folosi mult mai eficient decât F-16 unitățile de luptă Gepard destinate pentru lupta antiaeriană (…) Putin, nu zic că a constatat incapacitatea de a acționa, dar va ști că ne trebuie un timp până ne facem achizițiile și noi, și polonezii până să facem față unui atac cu drone”, a conchis Traian Băsescu.

Ce spune Ionuț Moșteanu, ministrul apărării

L-am ascultat aseară pe ministrul Apărării, Ionuţ Moșteanu, explicând faptul că, potrivit noii legi a dronelor, decizia pentru doborârea lor este strict o decizie a militarilor, nu a politicului.

Oameni buni, aceasta este o culme a eșecului lipsei de control civil asupra forțelor militare. În orice democrație consolidată, deciziile de acest fel se iau de către civili, de către politicieni, adică reprezentanții poporului trimiși prin vot în funcțiile decizionale. Dacă are nevoie de expertiză ministrul, o are din partea aparatului din minister, dar ultimul la nivel de decizie, politicul ar trebui să fie.

Băsescu, care nu face decât să ocupe vidul lăsat de noul ficus la Cotroceni, începe să devină mai președinte decât președintele în funcție. Din păcate! Cineva spunea, de curând, că Polonia, deși dezmembrată teritorial în istorie, nu a fost înfrântă niciodată spiritual. Înfrângerea României s-a produs în acest registru și în lipsa voinței politice, în primul rând, de a avea o țară puternică. Pentru că o țară puternică nu este (doar) una apărată de NATO, mai ales atunci când nu are norme de aplicare pentru o lege care să-i permită doborârea dronelor rusești.

Lasă un răspuns

Get notified whenever we post something new!

LA FIX, CU GEO LIX

Guvernul n-are rost, dacă nu-i condus de-un prost

După marea ședință de la Sinaia, Grindeanu anunță că PSD își asumă guvernarea și amintește de perioada 2017: „Eu știu ce înseamnă să fii...

LICHELE

ANCHETE - DEZVĂLUIRI - REPORTAJ

Reforma Serviciilor Secrete. O farsă cu ifose de epopee națională

De la Loviluție încoace, fiecare generație de politicieni mioritici s-a urcat pe scena patriei cu o promisiune solemnă, rostită cu voce tremurândă de emoție...

Triunghiul amoros de la Cotroceni

Combinarea lui Nicușor cu Grindeanu e aranjată de securiciul Pahonțu. Se vede extrem de clar, în triunghiul amoros de la Cotroceni și mai ales...

Catastrofa de la Salina Praid. Salina, abandonată de Ciolacu în labele unui escroc

Ne tot întrebăm de ce Salina Praid este distrusă, deși de ani și ani se știa ce e acolo? Javra Marcel Ciolacu precis știe...

Dormiți liniștiți. Clanul Ciolacu fură pentru voi!

Cum s-a prăbușit încrederea românilor în statul român. Ori despre cum am ajuns să fim duși cu cioara vopsită și să votăm AUR. Studiu...

TOPUL SĂPTĂMÂNII

La Grindeanu-n bătătură, hai, ghiciți voi, cine fură?

Pesedeii lui Ciolacu joacă sport prin bugete în Caraș Severin. La câți bani au înghițit sălile de sport construite prin toate satele și cătunele patriei,...

Ciolacu e prost, prostu’, dar e al nostru!

Cineva a afirmat, în momentul investirii ca președinte al CJ Buzău că ”Marcel Ciolacu nu este un diamant în ceea ce înseamnă managementul unui buget public,...

Slobozia, locul unde morții se îngroapă de mai multe ori, iar viii respiră duhoarea hoitului de partid

Dacă nimerești vreodată prin Ciulnița și simți un miros straniu care îți taie respirația, să nu crezi că e doar o simplă defecțiune la...

Nicușor al nostru s-a transformat în mucușorul lor

Nu-mi vine să cred. Realitatea mă sfidează însă cu declarațiile celui pe care eu, până mai ieri, îl numeam Nicușor Dan. Se pare însă...

Guvernul n-are rost, dacă nu-i condus de-un prost

După marea ședință de la Sinaia, Grindeanu anunță că PSD își asumă guvernarea și amintește de perioada 2017: „Eu știu ce înseamnă să fii...

Reforma Serviciilor Secrete. O farsă cu ifose de epopee națională

De la Loviluție încoace, fiecare generație de politicieni mioritici s-a urcat pe scena patriei cu o promisiune solemnă, rostită cu voce tremurândă de emoție...

Triunghiul amoros de la Cotroceni

Combinarea lui Nicușor cu Grindeanu e aranjată de securiciul Pahonțu. Se vede extrem de clar, în triunghiul amoros de la Cotroceni și mai ales...

Silviu Roșioru: Trebuie să facem diferența între „cetățenii de onoare” și cei de oroare

Constantin Toma pozează la Buzău în reformator al PSD. Băi nene băi, ce-a putut el să facă din titulatura asta de „Cetățean de onoare”...

Denisa-Georgiana Banu, ori despre cine sunt adevărații eroi ai Buzăului

În timp ce știrile fițuicilor care se pretind ziare fierb din scandal în scandal, o buzoiancă tocmai a devenit campioană olimpică la deșteptăciune. Denisa-Georgiana Banu,...

Cum a ajuns Georgian Drăgan general la doar 34 de ani? Ca să pună umărul să-l scape de pușcărie pe Marcel Ciolacu?

Bă frații mei, ce fapte de "vitejie" o fi făcut ăsta la apelul bocancilor de a ajuns aici? Că mie nu îmi este clar...

NEWS